Ultimele postări
Loading...
Thursday, 16 May 2013

Condiment pentru salate-Vinegrete


Astăzi nu prea am chef să scriu o reţetă. Nu voi găti şi voi face greva foamei. Azi noapte am stat până la 4 să urmăresc video-urile participanţilor la Eurovision. După ce am citit aproape exclusiv comentarii negative despre participantul nostru, m-a cam luat cu dureri de cap. M-am supărat pe acei care insultă, discreditează, dispreţuiesc un om pentru că poartă o eşarfă roz şi are vocea unei soprano. Nu-ţi place un cântec - NU-l asculţi. SIMPLU. Dar nu insulţi/discreditezi şi ţii morţiş să-ţi expui părerea în public. De parcă ţi-a cerut-o cineva şi fără ea lumea se duce de râpă. Nu e Cezar care ne face de râs ţara... Sunt comentariile unora, de o cruzime fără margini. De asta ar trebui să ne ruşinăm, nu de diversitatea, curajul, ambiţia şi talentul unui om care munceşte de mic.
Anul viitor o să-l trimitem pe „Salamul minune” şi vom fi foarte mândri de asta.
Poţi să citeşti articolul ce am scris pe Carpe Diem, despre acest subiect. Dacă te interesează.

Aşadar astăzi voi scrie doar modul în care prepar eu condimentul pentru salate cu verdeţuri (cartofi). Este o variantă personală, inspirată la o reţeta ce am învăţat cât timp am lucrat în ceva restaurante din Italia. Ei îl făceau doar cu ulei de măsline şi oţet balsamic. Este similar cu vinaigrette
Ideea este simplă, rapidă, practică/comodă, light, şi foarte bună.
Să nu prepari foarte mult pentru că se cocleşte în relativ scurt timp (1-2 luni). Eu îl prepar la începutul primăverii, când ies verdeţurile, şi îmi ţine cam 1 lună. Mai puţin de 1/2 litru. Cum am mai zis ador salatele în orice combinaţie de verdeţuri/plante.

Ai nevoie de ulei (uri), oţet balsamic, boia de ardei iute şi sare. Aceasta este o variantă. Mai am câteva.
Personal folosesc o combinaţie de uleiuri extrase la rece: de măsline, de floarea soarelui, de migdale/nuci/struguri (când am), de porumb.

Cantităţile sunt la aprecierea ta, dar proporţiile sunt în ordinea în care ai citit mai sus.
  1. 1 pahar de ulei de măsline
  2. 1/2 pahar de ulei de floarea soarelui (are gust intens, vezi dacă-ţi place. Eu m-am obişnuit destul de greu)
  3. 5 linguri ulei de migdale/struguri
  4. 2-3 linguri de ulei de porumb (are un gust foarte intens şi poate să nu placă la mulţi, ai grijă. Eu ador porumbul, boabele, dar gustul uleiului este altceva... particular. Nu mi-a venit să cred)
  5. 1/2 pahar oţet balsamic sau după gust. Personal, nu mă dau în vânt după oţet, chiar deloc aş zice, dar în această combinaţie este extrem de plăcut. Să nu mai spun că este foarte sănătos şi indicat în diete. Eu zic să te obişnuieşti să pui măcar câteva picături, în orice salată. Pentru sănătatea şi silueta ta.
  6. 1 linguriţă de boia de ardei iute sau ardei iute pisat/seminţe. Cum vrei. Ajută la digestie (laxativ), scade colesterolul, etc., dar citeşte acest articol exhaustiv. Tot pentru sănătatea ta. Ardeiul iute influenţează DELOC gustul mâncărurilor. Adică nu le schimbă/afectează gustul. Dar pişcă şi poate „amorţi” percepţia gusturilor.
  7. 1/2 lingură sare iodată fină sau granule mai mici. După gust. Dar nu exagera, mai bine mai adaugi după, simplă, direct în salată decât să faci condimentul prea sărat şi să nu-l poţi folosi

Pui totul într-o sticlă (de ulei, de exemplu, dacă nu le-ai aruncat pe toate. Eu le păstrez pentru ocazii dintr-astea), scuturi de foarte multe ori până se combină ingredientele. Şi e gata. Evident că oţetul nu se poate combina cu uleiul dar de câte ori vei folosi condimentul va trebui să scuturi sticla din nou. Ca să se omogenizeze totul.
Foloseşte cam 3 linguri la o salată de verdeţuri (cu/fără cartofi) pentru două persoane.


0 comentarii:

Post a Comment

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer