Salată cu piept de pui și iaurt

Când auzim de salată ne gândim instant la salata verde, de obicei. Sau la una cu roșii, ceapă și castraveți; sau poate la o salată boef. Rareori ne trece prin minte că salata poate fi făcută din aproape orice și poate reprezenta o mâncare completă/hrănitoare, plină nu numai de vitamine, dar și proteine sau carbohidrați.

Această rețetă, extrem de vesel colorată și deosebit de hrănitoare/apetisantă, este una dintre cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată.
Deși nu s-ar zice, este optimă în diete, și vei vedea mai jos de ce. Celiacii și diabeticii vor găsi aici o idee de-a dreptul remarcabilă și demnă de luat în considerare.

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: Variabil 
Porţii: 2-3

Ingrediente
  1. 1 legătură de salată verde
  2. 100 g piept de pui deja fiert sau prăjit
  3. Opțional: câteva foi de spanac
  4. 1 morcov
  5. 1 ceapă roșie sau galbenă (sau o legătură ceapă verde)
  6. 1 castravete micuț
  7. 1 rosie de mărime medie
  8. 1/2 ardei gras roșu (să dea și puțină culoare)
  9. 50 g măsline negre tăiate (fără sâmburi. Eu, ca de obicei, am folosit naturale cu sâmburi)
  10. câteva boabe de rodie (se poate și fără, evident)
  11. 3 linguri de iaurt grecesc (mai gros, stil smântână)
  12. câteva linguri de ulei de măsline (sau de care ai) (4)
  13. 1 linguriţă sare
  14. Opţional: 1 ardei iute/ boia de ardei iute
  15. Opțional: 2-3 ridichi roșii/albi
Mod de preparare
  1. Dacă nu ai fiert pieptul de pui, pune-l la fiert sau prăjește-l. Cum vrei și ai chef
  2. Spală, scurge, taie/rupe (eu o rup cu mâna) salata şi pune-o    într-un bol mai măricel
  3. Spală și taie ardeiul fășii/cuburi; morcovul, castravetele rondele (sau după gust/posibilitate), roșia cuburi
  4. Curăță ceapa, taie-o peștișori, pregătește măslinele
  5. Desfă pieptul de pui în bucățele (cu mâinile)
  6. Pune toate ingredientele peste salată (măslinele, morcovul, ardeiul, roșia, castravetele, carnea de pui, ceapa, boabele de rodii, ridichile/ardeiul iute, *eventual*, adaugă sarea, iaurtul și uleiul, amestecă foarte bine și servește cu mare poftă
Menţiuni
  • Este absolut DELICIOASĂ și deloc calorică, doar hrănitoare sănătoasă. Orice ingredient poate fi eliminat sau înlocuit.
  • Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) este echivalent cu Mulţumesc.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii