Borş cu sfeclă, paste

Rețetă tomnatică, de post/vegani, vegetarieni. Optimă în diete. Culoare splendidă, gust foarte plăcut. Deosebit.

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 20 minute (fasolea este deja fiartă)
Porţii: 4

Ingrediente:
  1. 1 sfeclă roșie mică
  2. 1 ceapă galbenă
  3. 1 morcov
  4. 1/2 ardei gras roșu/verde/galben. Nu contează
  5. 1/2 păstârnac
  6. 1 linguriță cimbru sau 1 crenguță
  7. 1 pahar borș (rețeta aici)
  8. 2 linguri de ulei
  9. 3 căni apă (500 - 600 ml)
  10. 1 ardei iute/1 linguriţă boia de ardei iute
  11. 1 lingură sare
  12. 100 g paste scurte (de care ai și vrei. Eu am pus penne)
  13. Opţional (DE ÎNCERCAT) 4 linguri smântână sau iaurt alb. Evident, Nu pui dacă eşti vegan/vegetarian sau ţii post.
Mod de preparare
  1. Curăță și spală legumele
  2. Taie ceapa/ardeiul, rade morcovul/păstârnacul/sfecla
  3. Pune uleiul într-o oală (pe foc), adaugă (în ordine): ceapa, ardeiul (+ ardeiul iute), morcovul,sfecla, păstârnacul, lasă la călit vreme de 4 min. Amestecă constant să nu se ardă
  4. Toarnă apa, pune cimbrul amestecă şi lasă să fiarbă acoperit vreme de 10 min.
  5. Adaugă pastele și lasă să fiarbă alte 10 min (acoperit)
  6. La final adaugă sarea și borșul. Verifică de gust. Și puțin pătrunjel tocat
  7. Porționează și adaugă (DACĂ VREI și nu ești vegan/vegetarian) 1 lingură de smântână sau iaurt alb (grecesc). Gustul se schimbă RADICAL. Absolut de ÎNCERCAT!   

    Menţiuni
    Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) este echivalent cu Mulţumesc.

    Celiacii pot pune paste de orez/soia, orez sau cartofi, pentru mai multă consistență. 

Trimiteți un comentariu

4 Comentarii

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.