Ultimele postări
Loading...
Sunday, 23 February 2014

Ce să faci când mâncarea n-are gust

Câteva persoane m-au întrebat care sunt secretele mele în bucătărie.
Nu am secrete! Am foarte multă imaginaţie, îmi place să gătesc, sunt îndrăzneaţă, deschisă la tot ce e nou, diferit, nimic nu-mi provoacă silă. 
De ex.
Noi, românii, nu suntem foarte obişnuiţi să folosim mazărea/lintea în supe. Ştim câteva reţete şi pe acelea le facem prin rotaţie.
Însă toate ingredientele ce cunoaştem pot fi folosite într-o sumedenie de combinaţii de mâncare.
Fără limite, ţinând cont de gusturi. Cu puţină imaginaţie şi îndrăzneală putem realiza reţete din ingrediente simple, genuine, economice, de-a dreptul fabuloase.

Şi când ceva nu are gust, sau vi se pare că nu are, adăugaţi cu îndrăzneală mirodeniile ce vă sunt pe plac. 
Premiză: piperul negru nu se potriveşte în ORICE MÂNCARE cum susţin unii. Evident, este chestiune de gusturi, nu mă bag. Dar dacă exagerăm sau ne încăpăţânăm să-l punem peste tot, orice mâncare va fi inspidă fără el. Şi e păcat. Balanţă în toate. 
  • curry – în măncăruri cu orez, cartofi
  • cimbru – borşuri, supe, sarmale
  • boia de ardei iute – în toate reţetele, fără excepţie (arde grăsimile, îmbunătățește circulația, ajută la digestie și este AFRODIZIAC. :p)
  • boia de ardei dulce – în orice reţetă care are nevoie de ardei
  • chimion – în fripturi, cartofi, vinete, morcov. Dar şi în borşuri, creme
  • coriandru (măcinat/strivit pe moment) – cu zgârcenie în orezuri, carne (are un gust intens, proaspăt, de lămâie – Trebuie să te obişnuieşti mai întâi cu el)
  • piper negru (măcinat pe moment) – în salate, cartofi, chiftele, sarmale, omlete,
  • piper roz, măcinat proapăt - salate, cartofi
  • foi de dafin - mâncăruri de fasole/linte/mazăre
  • usturoi uscat/dezhidratat – în orice mâncare de orez, cartofi, carne, peşte, chiftele, etc
  • ghimbir (dezhidratat/praf. Mai bine ar fi proaspăt) – cu zgârcenie. Este puţin picant, gust înecăcios dacă exagerezi, retro-gust de lămâiță. Optim pentru femeile însărcinate care au greţuri – Îl poţi folosi cu succes în orezuri, chiftele, creme. Dar trebuie să te obişuieşti cu gustul
  • busuioc – în salatele cu roşii, dar cu zgârcenie, este foarte parfumat şi influențează gustul grozav. Seminţele le poţi folosi şi la murături
  • rozmarin – fripturi, cartofi, pâine. Foarte folosit în bucătăria italiană. Are un gust intens, de... mucegai, pe bune. Cel puţin, asta e părearea mea. Îmi procura instant dureri de cap când l-am descoperit. Mi-a trebuit foarte mult să mă obişnuiesc cu el. Apoi l-am adorat, mai ales în pâine
  • scorţişoara - în dulciuri, prăjituri cu mere, cafea, ceaiuri, băuturi
  • cuişoare – mai nou, în orezuri. Conferă un retro-gust exotic, extrem de delicat şi plăcut. Dar nu exagera, 3-4 bucăţi sunt de ajuns pt un risotto (pilaf, orez) pentru doi
Cam astea sunt principalele mirodenii (spezie în italină) pe care le folosesc în reţetele mele.
Evit din toate puterile mele piperul alb. Încă nu am reuşit să mă "împac" cu el. Însă măcinat proaspăt este oarecum ok.

Ştiu că e greu să-i propui soţului/partenerei ceva nou, dar testează terenul, întreabă şi fii atnet la reacţii.
Cere celorlați să fie oneşti, deschişi şi răbdători cu un nou gust. De multe ori ni se întâmplă să detestăm un gust când îl simţim pentru prima dată, însă cu timpul ne obişnuim şi chiar începem să-l iubim.

Cum am păţit cu litchi, coriandru, rozmarin, prosciuto crudo + melone (pepene galben. Idee italienească), şi chiar cu bananele... Pffff. Groaznic mi-a fost cu ele. Îmi amintesc cum mi le tăia unchiul feliuţe foarte subţiri şi ne obliga să le mâncăm. PFFFFFFF. Şi-acum mor după ele!

2 comentarii:

  1. Si eu "am avut probleme" cu rozmarinul si coriandrul, insa acum coriandrul il presar pe fripturi proaspat macinat, iar rozmarinul il folosesc numai proaspat (cateva frunzulite la mancarurile cu cartofi) :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da. Cred că este natural ca noi, românii, să avem "probleme" cu astfel de mirodenii. Nu sunt des folosite în bucătăria noastră. De câţiva ani s-au făcut mulţi paşi în această direcţie, însă când eram mică, îmi amintesc numai de foile de dafin, cimbru, piper negru, boia de ardei. Restul erau tabu. :D Da, proaspăt este super. Dar... trebuie un pic de timp. Mulţumesc.

      Delete

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer