Ultimele postări
Loading...
Wednesday, 12 March 2014

Chiftele din legume, seminţe, coriandru (de post)

Reţetă de post şi pentru vegetarieni, vegani. Celiacii pot folosi făină de soia în locul făinii de grâu. 
Crocante iniţial, moi după circa 1 oră. Optim aperitiv pentru orice petrecere cu servire la bufet/self service. Aromate, colorate, sățioase, deosebit de gustoase.  

Grad de dificultate: mediu
Timp de preparare: Variabil: 15 preparat + 15 prăjit= 30 min
Porţii: 26-30 chifteluţe (depinde de mărime, evident)

Ingrediente
  1. 3 cartofi (albi sau roşii)
  2. 1 morcov mărişor
  3. 2 linguri de seminţe de susan + 2 seminţe in (măcinate pe cât posibil)
  4. Opţional: 2 linguri de tocană de legume (eu am pus zacuscă de ardei iuţi)
  5. 1 linguriţă boia de ardei iute sau 1 ardei iute. Eu am pus zacuscă, cum am zis mai sus)
  6. 4 căţei de usturoi sau 1 linguriţă praf/deshidratat
  7. 3-4 linguri făină de grâu. Depinde (nu o pui toată odată, dar pe rând). Celiacii pot folosi făină de soia în loc.
  8. Am pus 2 linguri fulgi de ovăz fini, dar sunt super ok şi fără; opţional deci (celiacii nu pun)
  9. 1 + 1/2 cană ulei de floarea soarelui pentru prăjit
  10. 1 linguriţă sare (după gust)
  11. 1 lingură piper negru măcinat
  12. 7 boabe coriandru strivite cu lama cuţitului sau cu ce vrei tu
Mod de preparare
  1. Macină seminţele, 
  2. Curăţă, spală cartofii şi morcovul, trage-le pe răzătoare. Cartofii trebuie scurşi de „zeamă/suc”, pe cât posibil
  3. Pune totul într-un bol, adaugă celelalte ingrediente (făina o vei pune pe rând, nu toată odată, să nu fie prea uscate, seminţele, mirodeniile, sarea) amestecă foarte bine şi vezi dacă se leagă şi se pot modela.
  4. Dacă nu, mai adaugă făină de grâu/soia până se leagă. Modelează ce forme vrei: rotunde, de mici, mari, plate. Cum îţi vine la îndemână
  5. Le prăjeşti în ulei mult pe toate părţile, vreme de 4 - 5 minute, sau dă-le la cuptor vreme de 20-25 de minute. Sincer, mie nu îmi plac la cuptor. Durează foarte mult timp + că ies foarte uscate. Dar tu faci cum vrei, mai ales dacă nu ai voie prăjeală
Menţiuni
  • Sunt bune servite calde sau reci cu sosuri variate, ketchup, etc. Optime ca aperitive la petreceri.
  • Pentru mai multe reţete de genul vizitează a doua bară din menu, secţiunea: "Chiftele". 
  • Dacă ţi-am dat o idee, ori ţi-a plăcut, orice iniţiativă (like, share, comment) m-ar încuraja. Mulţumesc.

2 comentarii:

  1. Arata grozav si merg cu o salata :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulţumesc. Nu ştiu de ce, dar iubesc foarte mult chiftele din legume varie. (f)

      Delete

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer