Paste cu kaizer și chimion

După cum știi, mă chinui grozav să mă ocup de blogul ăsta de când cu romanele (cărțile adică). 

Rețeta asta este inventată din greșeală, dar când am gustat și-am văzut ce bună este, am zis că trebuie neapărat sa o public. Are un procedeu foaret diferit de cel italian. Acesta este stil asiatic. Pastele sunt prăjite și crocante la final. Numai dacă vrei, evident. Dar merită să încerci. 

În timp ce găteam, eram dusă pe gânduri. Am deschis dulapul cu mirodenii și am luat cutia/sticluța care trebuia să conțină piper negru. Din neatenție, am luat sticluța de lângă și am presărat abundant pentru că-mi place piperul negru grozav. Numai că era chimion, nu piper. 
M-am enervat grozav pentru că-mi era foarte foame și nu prea îmi imaginam cum poate să guste baconul cu chimion. 
Dar nu m-am îndurat să le arunc. Decizie super. Îți spun, trebuie să încerci! 

Este simplă, ieftină, rapidă și foarte delciciosă. Oricine poate să o facă. Chiar și un copil de 10 ani. Supravegheat de părinți, evident.

Dacă ești intolerant la gluten, folosește paste de orez sau de porumb.


Grad de dificultate: redus 
Timp de preparare: 15-20 min
Porţii: 2 - Pentru mai multe porții, dublează/triplează cantitățile

Ingrediente

350 g paste scurte. Orice tip de paste scurte sunt bune: penne, fusilli, rigatoni, etc. Să nu fie tăieţei/spaghetti decât dacă aşa vrei tu200 g șuncă presată afumată/kaizer/bacon
2-3 căței de usturoi
1/2 chimion măcinat - ingredientul ăsta nu era prevăzut, dar ce gust minunat
1/2 linguriţă piper negru 
3 linguri ulei de măsline sau de care ai 
Sare după gust (1/2 linguriţă). Bacon-ul meu era foarte sărat și nu am pus extra
Opțional dar indicat - face bine la circulație, inimă, digestie, etc.
1 ardei iute/boia de ardei iute sau 1/2 linguriţă de boia de ardei iute
Mod de preparare

Pune pastele la fiert (numai după ce apa a început să fiarbă), ține-le 8 - 10 min. După gustCurăță cățeii de usturoi și taie-i mărunt 
Taie kaizerul/baconul mărunt - după gust și chef - pune-l la prăjit în tigaie. Dacă e gras, nu pune uleiul.Când s-a prăjit, adaugă usuroiul tăiat măruntFoc slab, amestecă, vreme de 1 - 2 min fără să se ardăCând pastele sunt fierte, scurge-le şi toarnă-le în tigaie. Amestecă foarte bine și lasă-le să se prăjească bine - cam 2 - 3 minute pe fiecare parte
Pune piperul şi chimionul, amestecăPorţionează şi serveşte fierbinte 


Mențiuni
  • Chimionul măcinat se găsește prin magazine dacă te uiți cu atenție. Știu că pe la noi nu prea se folosește în bucătărie. Personal îl folosesc în piftele de legume mai ales. Te asigur că este fenomenal. 
  • Pastele sunt foarte rapid de făcut în general. Plus că sunt gustoase și grozav de nutritive. 
Dacă îți place să citești și vrei să-ți îmbunătățești nivelul de engleză, hai pe Amazon să-mi descarci cărțile gratuit. Dacă-ți plac, lasă o scurtă recenzie. Mă ajută să-mi ajut părinții bătrâni și bolnavi. Mulțumesc, om cu suflet. 

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii