Ultimele postări
Loading...

Paste cremoase cu hummus (năut) – De post (vegane)


Nu știu tu, dar eu iubesc năutul. Am inventat sute de rețete cu năut. Unele sunt publicate pe acest blog, altele încă nu. Dar vor fi.

După cum știi, mă chinui grozav să mă ocup de blogul ăsta de când cu romanele (cărțile adică). 
Cum adică ce cărți, ce romane? 
Nu glumi!
Sunt scriitor de renume mondial, bre. Bine... sunt scriitor... De renume mondial... voi fi. Dar ce contează conjugarea unui verb? 
Acum, mâine... tot este și va fi. Am dreptate? 

Rețeta asta este inventată din greșeală, ca mai toate celelalte, dar când am gustat și-am văzut ce bună este, am zis că trebuie neapărat sa o public. Iar tu, da TU, trebuie să încerci! 
Băi, e cremoasă, dar cremoasă bine pe lângă faptul că este simplă, ieftină, rapidă și foarte delicioasă. Oricine poate să o facă. Chiar și un copil de 10 ani. Supravegheat de părinți, evident.

Dacă ești intolerant la gluten, folosește paste de orez sau de porumb. 

Hummusul este făcut din năut. Rețeta aici.


Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 15-20 minute – dacă ai hummusul gata preparat
Porţii: 2-4

Ingrediente
  • 300 g paste, de preferinţă scurte. Sunt bune orice paste doreşti
  • 200 g hummus gata preparat. Cumpărat e bun dacă știi ce-i în el, dar e tare ușor de făcut în casă
  • 3 căţei de usturoi dacă nu ai pus în hummus. Oricum usturoiul nu face rău decât partenerului/ei. Pune cât vrei dacă ai intenția să-l/să o omori. Eu pun și 10. N-am pe cine omorâ. 
  • Sare după gust
  • O mână de semințe de bostan, floarea soarelui sau migdale – Nu este obligatoriu. E bună și fără
  • Opțional dar foarte indicat – face bine la circulație, inimă, digestie, etc., arde grăsimile, și, mai ales, este afrodiziac. Pune peste tot un vârf de cuțit de boia de ardei iute. Eu pun o lingură, cel puțin!

Mod de preparare:
  • Se pune apa la fiert şi numai când începe să fiarbă se adaugă pastele lăsând-le circa 7 minute. Mie îmi plac „al dente” deci le las cam 5 minute.
  • Scurge pastele şi toarnă-le într-un bol, adaugă hummusul, amestecă și servește fierbinte sau rece

***
Tocmai ce am publicat prima carte de bucate in Română: 41 de Rețete Dulci și Sărate de Sărbători

Are o problemă cu prețul, habar nu am de ce. Este curios. Remediez imediat.

Dacă ești abonat la scrisoarea mea, vei primi Gratuit un Extras. 

Amazon-ul nu mă lasă să public carte electronică in română și nici nu-mi dă voie să folosesc diacritice in descripție.

  • Vrei să-ți îmbunătățești pronunția în engleză?
Nimic mai simplu. Citește (în Engleză , doar nu în Chineză!) cu voce tare.
Cărțile mele sunt absolut perfecte pentru așa ceva. Sunt foarte ușor de înțeles pentru că sunt concepute special pentru poligloți, trigloți, etc. Deci pentru toți vorbitorii de limbă engleză de orice nivel.

Nu e nevoie de Kindle sau cum zic ei. Se poate citi pe orice celular "deștept," PC, laptop sau tabletă.
Dacă nu merge, instalează aplicația de pe Amazon. Nu știu cum se face că eu n-am celular "deștept."
Merge pe calculator fără aplicație. La mine cel puțin.
Asta e valabil pentru orice carte în format electronic. Tot ce ai nevoie, este un cont gratis pe Amazon.com.



Ți-am fost de folos?
    TE ROG dă un like, share, lasă un comment (engleza-i la putere - romgleza. :P) sau alătură-te la fomidabila pagină de Facebook. O găsești tu pe undeva pe aici. Se plimbă aiurea. Nu știu ce-i cu ea. :)
    • Dacă nu ai observat, sunt doua meniuri SUS pline cu fel de fel de rețete.
    • Când cauți ceva pe blog, folosește diacritice (ă, â, î, ș, ț). 
    Dacă nu găsești ce te interesează, încearcă o combinație de cuvinte cu și fără diacritice: varză varza, roșii rosii, brânza branza, curăţă maţe chişcă curata mate chisca.

    0 comentarii:

    Post a Comment

    RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

     
    Toggle Footer