Și ce-i mai bun ca o salată de
verdețuri (legume de fapt) cu multe vitamine, fibre și culoare?! Sănătoasă și
delicioasă.
Rețetă personală, special pentru cei
care țin la sănătate și siluetă.
Optimă idee de post, pentru
vegani/vegetarieni, celiaci, diabetici. Absolut de încercat!
Timp
de preparare: 20 min
Porţii:
2
Ingrediente
- 1 legătură mică de salată verde (de care ai, optimă ar fi Iceberg + spanac, eu nu am avut de data asta)
- 2 morcovi mai micuți (sunt mai fragezi/aromați)
- 2 linguri susan (conține calciu mai ceva ca laptele)
- 1 linguriță boia de ardei iute (arde grăsimile. Pun în orice mâncare!!!)
- 3 linguri ulei de măsline (sau de floarea soarelui)
- 60 g măsline negre (de preferat fără sâmburi) – am pus Kalamat că au gust pronunțat
- 1/2 linguriţă sare (ATENȚIE că măslinele sunt foarte sărate)
Mod de preparare
- Curăţă și spală toate ingredientele (salata, ridichile, ceapa, morcovii); taie-le cum vrei tu
- Morcovul și gulia le poți rade pe răzătoare (mare), sau tăia cuburi
- Pune totul într-un bol mai măricel, adaugă măslinele, semințele de susan, uleiul, sarea, piperul, boiaua de ardei iute, amestecă foarte bine şi e gata.
- Am servit-o ca pe o masă completă (ceea ce și e), dar poate reprezenta o optimă garnitură la fripturi varie (cartofi prăjiți, carne, pește, etc.).
- Pentru alte rețete similare de post sau nu, vizitează meni-ul din prima bară de sus (stânga) „Salate”. (nu se prea observă).
- Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) este echivalent cu Mulţumesc.
4 Comentarii
Si eu prepar destul de des salate in care combin diverse legume, si le consum ca pe o masa completa ( poate mai adaug si un ou fiert sau cateva bucatele de branza...). Sunt delicioase, usor de preparat si cu putine calorii !
RăspundețiȘtergereDa, sunt milioane de variante și toate extrem de sănătoase și gustoase. (f)
ȘtergereAi niste retete foarte sanatoase. Ma bucur ca am gasit site-ul asta. Multumesc tare mult. Mult succes.
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos. Mă bucur că-ți plac. (f)
ȘtergereRESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.