Salată de legume

Şi pentru vegani/vegetarieni.

Cum am mai spus iubesc salatele de crudităţi/legume. Când ceapa începe să facă foi sunt cea mai fericită fiinţa de pe terra. Salata din foi de ceapă este, în absolut, cea mai bună salată (pentru mine, evident). Mănânc boluri imense şi nu mă satur niciodată.  Mica bucată de pământ pe care o au părinţii mei îmi permite să mănânc, aproape pe tot parcursul anului, produse biologice îngrijite de mine. Nu există nimic mai preţios ca sănătatea. Totuşi să nu credeţi că dacă cumpăraţi din piaţă muriţi... Nu. Este o aberaţie. Evident sunt tratate cu cine ştie ce dar dacă ar muri toţi cei ce nu au propria grădină.... câţi am mai
rămâne?! Şi eu am mâncat şi mănânc din piaţă. Cât timp am stat în Italia (foarte mulţi ani) am mâncat doar de la piaţă. Nu mi-am făcut niciodată probleme. Nu deveniţi fixaţi cu produsele biologice pentru că, din păcate, nu toate produsele biologice sunt cu adevărat biologice.
Odată cu ceapa, creşte şi salata verde, mărarul, ridichea de vară.  Apoi se coc roşiile, ardeii, castraveţii etc. etc. 3 luni la la rând mănânc mai mult salate. De tot felul. În combinaţii care mai de care mai bizare dar nu mi s-a întâmpla niciodată să nu-mi placă o salată.
Totuşi reţeta aceasta este prima pe care am învăţat-o. Ori de câte ori iau prima înghiţitură din această salată îmi vine în minte mama. Iubea această salată. Cea mai simplă, uşoară, rapidă şi sănătoasă reţetă. Dacă sunteţi la dietă este absolut fabuloasă.

Grad de dificultate: niciunul
Timp de preparare: 10 min
Porţii: 2

Ingrediente:
1. o ceapă galbenă/roşie/albă
2. un castravete
3. 2 roşii
4. 1 ardei gras roşu + 1 ardei gras
5. 2 linguri ulei (de măsline, dacă este posibil extras la rece)
6. Sare după gust. Mereu uit să scriu sarea. Îmi cer scuze. De obicei se pune sare peste tot.
Opţional
7. 1 ardei iute
8. boabe de porumb fiert
9. 1 morcov
10. 1 cutie ton
11. seminţe mac/in/floarea soarelui dovleac neprăjite
12. 1 ou fiert sau ochi

Mod de preparare:
1. Se taie toate ingredientele; se pun într-un bol destul de încăpător; se adaugă uleiul şi sarea; se amestecă şi se serveşte proaspătă.

Menţiuni:
1. O puteţi folosi pe post de garnitură la fripturi sau să o mâncaţi simplă, ca mine.
2. Pentru mai multă consistenţă adaug boabe de porumb (câteodată ou). Eu nu mănânc pâine decât extrem de rar. Ca să munceşti pământul ai nevoie de forţe. O salată nu prea îţi dă forţe, dar îţi dă sănătate.
3. Faceţi salată din ce vă place. Nu puteţi mânca ceapă?: nu puneţi.
4. Foile de ceapă verde nu au un miros aşa de puternic ca ceapa uscată.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii