Codul bunelor maniere

Legi scrise şi nescrise.

Post interactiv.

M-am născut la ţară, deci, ceea ce am învăţat la şcoală/grădiniţă nu prea se aplică celor ce au studiat la oraş. Totuşi, cei 7 ani de acasă sunt fundamentali.

Imagine: http://www.dreamstime.com/free-photos

• La grădiniţă ne-au învăţat să dăm buna ziua la toată lumea, indiferent dacă cunoaştem sau nu. Hmm... interesant. Eu, fiind una care respectă regulile scrise( SAU/şi nescrise) am luat aminte. Îmi amintesc cum alergam pe stradă dând bună ziua la nesfârşit. Într-o zi eram aşa de obosită, mă durea gura, (îţi dai seama?!) că am trecut în fugă pe lângă educatoarea mea fără să o salut. Atât mi-a trebuit. „Cristina, de ce nu saluţi, aşa te-am învăţat eu/părinţii acasă?!”. Fir-ar mama ei de treabă. „Tocmai pe mine s-a găsit să mă certe? Eu, singura care salutam pe toată lumea?”. Am învăţat de mică că e îndeajuns să încalci o singură dată o regulă ca să fii aspru pedepsit. Nu contează că toată viaţa ai respectat toate semnele de circulaţie, că ai pus săgeţile când ai mers la dreapta sau la stânga etc. etc. etc. Contează că atunci când ai uitat (dintr-un motiv sau altul) se găseşte ÎNTOTDEUNA cineva să noteze şi să  te sancţioneze. Legile lui Murphy mi se aplică în mare parte. De aia e unul din idolii mei.

• Bun. La şcoală ne-au învăţat să traversăm corect strada. Doar pe trecerea de pietoni după ce ne-am asigurat că nu vine nicio o maşină. Acum, e adevărat că pietonii au prioritate, dar dacă tu vezi că vine o maşină cu destulă viteză nu te gândeşti că maşina aia are nevoie de o distanţă destul de mare pt. a opri; de ce te bagi?! Tu te răneşti, şoferul pierde carnetul, pentru că oricum ai da-o or n-ai da-o şoferul a greşit! Oare?! Legea „scrisă” nu poate fi contestată dar TU, nu ţii deloc la viaţa ta?!

• Am învăţat singură unele reguli de conduită citind diverse cărţi pe temă: „Il Galateo”, „Codul bunelor maniere”, etc. etc. etc. Evident, nu-mi amintesc tot.

1. Dă prioritate femeii. Hmm. Este o regulă standard. Totuşi cine ştie că într-un restaurant/bar/pub femeia nu TREBUIE să aibă întâietate? „Nu-i adevărat” te gândeşti tu. Ehi... te asigur că e adevărat. În codul manierelor e scris şi explicat de ce este o excepţie de la regulă. Pe timpuri localurile acestea erau periculoase; de aceea bărbatul intra întotdeauna primul pentru a se asigura că e totul ok înăuntru. Convins?

2. În sala de cinema: când treci printre bănci/scaune asigură-te să fii întotdeauna cu faţa înspre scaune, nu cu spatele. Ia imaginează-ţi că eşti aşezat pe scaun şi cineva vrea să treacă de tine fiind întors cu spatele... ce vezi în faţa ochilor?! Oare nu este cumva „şezutul”?! Ha, ha. Nu-i frumos.

3. La restaurant. Nu se folosesc mâinile goale pentru a mânca. Singura permisiune dată de „COD” este atunci când mănânci carnea de pui. Dificil să foloseşti cuţitul şi furculiţa, nu? Până şi fructele se servesc cu furculiţa şi cuţitul (ehehe... am făcut un curs, bre)! Iar pizza?! Pizza eu o mănânc cu mâinile! Dacă vor să mă dea afară din restaurant, să-ncerce numai! Ei Doamne. Cum să mănânci pizza cu furculiţa? N-are niciun gust!

Ia uite o istorie biografică la subiect. Aveam circa 7 ani când am ţinut morţiş să învăţ să folosesc cuţitul şi furculiţa „ca aristocraţii”. Singură acasă, iau cuţitul de tăiat porci, doar pe ăla l-am găsit în pod după ce am căutat cu disperare peste tot (Probabil ai mei nu lăsau cuţitele prin casă la îndemâna noastră). E imens acum, închipuie-ţi atunci. Găsesc în tigaie nişte carne de porc sau vită (nu-mi amintesc, sau poate nu am ştiut niciodată) o pun frumos în farfurie. Iau cuţitul în dreapta şi furculiţa în stânga şi încep să mă educ singură. După câteva ore de practică asiduă: Eureka!!! Am reuşit şi n-am uitat nicicând. Părinţii nu ştiu de isprava asta nici în ziua de azi! Dar am făcut o treabă excelentă, pentru că atunci când ne-au dus la PIZZA eu eram singura dintre toţi copiii prezenţi care reuşea să manevreze (cu măiestrie) ambele tacâmuri.
Dacă-mi amintesc bine, nu numai copiii nu erau în stare dar erau puţini adulţii capabili să taie şi să mănânce în acelaşi timp. Plus că m-am educat să stau drepţi cu capul sus! Ca la armată!

4. .... rămâne pe altădată că mi-a pierit inspiraţia. Ciao şi fii respectuos.