O reţetă ( din bucătăria italiană) atât de simplă, practică, ieftină, rapidă, hrănitoare, vesel colorată, parfumată şi delicioasă... Într-un cuvânt: PERFECTĂ!!!
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 15-20 minute
Porţii: 2-4
Ingrediente:
1. 300 g paste, de preferinţă fusilli
2. 4 - 5 roşii
3. 200 g mozzarella
4. 7-9 frunzuliţe busuioc verde (se poate pune şi uscat)
5. sare după gust
6. 3 linguri ulei de măsline
Mod de preparare:
1. Se pune apă la fiert şi numai când începe să fiarbă se adaugă pasta lăsând-o circa 7 minute. Mie îmi place „al dente” deci o las cam 5 minute.
2. Se scoate pasta, se scurge şi se lasă să se răcească sau se trece printr-un jet de apă rece.
3. Se taie roşiile/mozzarella cubuleţe
4. Se mărunţesc frunzuliţele de busuioc.
5. Se pune pasta într-un bol. Se adaugă toate ingredientele (mozzarella, busuiocul, roşiile, uleiul, sarea), se amestecă şi se serveşte.
Menţiuni:
1. Poate fi servită ca o garnitură la fripturi varie sau se poate mânca aşa. Este foarte săţioasă şi incredibil de gustoasă.
2. Dacă nu vrei să mănânci brânză nu o pune. Este bună şi fără. Busuiocul îi dă o aromă deosebită.
Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la postări sau pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) sau un mic comentariu la obiect (dacă ai timp) este echivalent cu Mulţumesc.
Invitație la o călătorie culinară: Zmeura de la Pildești
-
Ești gata pentru o aventură gustativă?
Hai la zmeură, zmeură, zmeură avem!
La Pildești, în Moldova României, undeva pe lângă Roman/Neamț, este zmeură ...
4 Comentarii
A fost o vreme cand mancam paste cred ca in fiecare zi. Bune pastele cu mozzarella. Ma si mir cateodata de cat de bune pot fi. Dar ce zici de niste taitei de casa cu pesmet si unt?
RăspundețiȘtergerevreau si eu reteta te rog:D
ȘtergereAh... dacă mi-ar fi dat-o te-aş fi făcut părtaş. ;(
ȘtergereDa, este incredibil de bună şi sănătoasă. Chiar dacă e mai mult o mâncare de vară eu fac şi iarna. Tăieţei cu pesmet? N-am făcut niciodată. Îmi trimiţi reţeta, te rog? Mulţumesc.
RăspundețiȘtergereRESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.