Evident este o reţetă de inspiraţie
italiană. Pentru iubitorii de îngheţată, cafea şi mascarpone.
Reţeta originală prevede uzul de ouă, eu detest să folosesc ouă
crude în dulciuri ce nu au nevoie de foc.
Cine nu ştie, mascarpone-le nu este altceva decât o brânză (italiană) făcută din smântână coagulată cu acid citric.
Timp de preparare: 15 preparat + 3 ore
congelat
Porţii: 4
Ingrediente
- 250 g mascarpone
- 200 g smântână 30% grăsime
- 3 linguri zahăr
Mod de preparare
- Prepară cafeaua şi las-o să se răcească foarte bine
- Pune în forme de silicon, dacă ai. Eu nu am avut şi am pus într-o formă rotundă pe care am tapetat-o cu folie de plastic, să nu se lipească. Ar fi mai indicat să foloseşti forme cât pentru o porţie ca să nu te chinui să o tai după
- Dă la congelator pentru cel puţin 3 ore. În mod normal nu ar trebui să facă ace de gheaţă. Dacă îngheaţă foarte tare (pentru că ai uitat sau mai ştiu eu ce) scoate-l şi ţine-l vreo 15 min. în frigider.
Este absolut delicios, simplu de făcut.
Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus), un comentariu STRICT la obiect este echivalent cu Mulţumesc.
Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus), un comentariu STRICT la obiect este echivalent cu Mulţumesc.
0 Comentarii
RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.