Ultimele postări
Loading...
Sunday, 26 May 2013

Ingheţată cu gust de struguri

O altă variantă personală. Cu suc de struguri din compot. Deci această reţetă se adresează acelora care nu ştiu cum (la ce) să întrebuinţeze compoturile făcute-n casă. Un paradox, nu?! Le faci, dar nu le mănânci.
Când m-am întors din Italia cineva mi-a oferit o cutie cu îngheţată de struguri. Am ţinut-o vreo 2 luni în congelator. Nu numai că nu-mi place îngheţata (ştii, nu?) dar aceea cu gust de fructe... bleah. Şi... după ce am gustat din îngheţata italiană... alta nu poate să fie mai bună. Totuşi, m-am înşelat. Îngheţata (românească) cu gust de struguri m-a fermecat instant. Nu am văzut niciodată în Italia... Foarte curios! Cine a fost în Italia ştie de ce fac această remarcă. Acolo-i ţara îngheţatei! Gusturi care mai de care (până şi de ciuperci, radicchio trevigiano, etc.). De prosecco/vin, da, dar nu de struguri roşii. Sau poate n-am văzut eu. 

Grad de dificultate: niciunul
Timp de preparare: 5 min + 4-5 ore, depinde
Porţii: 2-3
Ingrediente
  1. 200 ml (g)= 1 cană smântână (12% am pus eu)
  2. 1 pahar de suc de struguri negri (compot, în cazul meu)
  3. 2 linguri de zahăr/miere (după gust)
Mod de preparare
Procedeul este similar cu toate celelalte alte reţete personale (de îngheţate) pe care le găseşti în meniul „Dulciuri”
  1. Pune smântâna într-o cutie (mai măricică) Să aibă capac
  2. Pune zahărul în ploaie amestecând foarte bine cu mixerul (4-5 min). 
  3. Adaugă sucul de struguri. Acoperă şi pune la congelator.
  4. Din 2 în 2 ore va trebui să o scoţi ca să o amesteci din nou. Tot cu mixerul. Ca să nu facă prea multe ace de gheaţă.
Menţiuni
  1. Are o culoare fantastică!!! A doua zi culoarea s-a intensificat şi mai mult. (vezi prima imagine)
  2. Nu este cremoasă chiar destul de aspră. Cu cât o amesteci mai des şi mai mult cu atât devine mai cremoasă. Mie îmi place aspră.
Dacă-ţi place, şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.
Să ai poftă. :)

0 comentarii:

Post a Comment

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer