Micul dejun este cea mai importantă masă din zi. De câte ori nu am auzit asta dar nu am dat importanţă?
Deci nu mâncăm pentru că ori nu avem timp ori nu am fost obişnuiţi aşa. Îmi amintesc cum o soră de a mea, deşi nu avea niciodată timp liber, se trezea cu 1 oră mai devreme doar să ne prepare micul dejun şi să ne „educe” în privinţa asta. Ne prăjea pâine, ne făcea ouă sau prepara iaurt bătut. Era foarte intenţionată să ne facă să înţelegem importanţa acestuia. Câţi dintre noi fac un dejun „normal”?! Cum fac Americanii, Englezii, ţările scandinave, etc?..deseori bem o cafea şi atât. Eu iubesc cafeaua... mai mult aroma/parfumul decât lichidul în sine. Cafeaua face foarte bine, nu te lua după cei care afirmă că nu e aşa. Dacă bei 1 cafea pe zi sau 2 nu poţi avea necazuri, dimpotrivă. Dă energie corpului şi minţii. Ador micul dejun Englezesc... e mai mult un prânz complet şi când sunt stresată nu pot nici măcar să mă uit la el. Sunt multe reţete de mic-dejunuri. O infinitate aş zice, dar noi alegem ce ne place. Unii preferă sărat (salam, ouă, brânză etc) alţii dulce (muffin, brioşe etc), iar alţii light (biscuiţi cu lapte. Stil Italian). Opţiunile sunt multe, depinde de gusturile tale. Nu uita de porridge, clătite, pâine cu unt şi miere/dulceaţă!
Am lucrat în hoteluri de ranguri diferite dar micul dejun avea o importanţă aparte. Mi se făcea mereu poftă de ce pregăteam. Aş fi vrut să mănânc tot ce vedeam... evident era destul o brioşă şi eram sătulă. Şi acum visez la mesele alea încărcate cu fel de fel de bunătăţi dulci şi sărate.
Dacă îţi este rău dimineaţa, cum îmi este mie, optează pentru ceva sărat şi nu uita de iaurt. Personal nu iubesc preparatele din lapte dar calciul este fundamental oaselor aşadar mă străduiesc să mănânc cât mai mult. Portocalele de ex, sunt o sursă foarte bună de calciu, dacă nu îţi place laptele.
Fie că mănânci un fruct (banana e cea mai indicată) sau un sandviş cu salam/brânză, fie că prefer brioşele important e să mănânci cât mai mult. Să pregăteşti corpul pentru ziua ce va urma. Să-l întăreşti, să-i ridici imunitatea şi moralul.
Încearcă propunerea mea de astăzi: omletă sau ouă bătute cu ierburi (mărar, pătrunjel). O dată sau de 2 ori pe săptămână, nu în fiecare zi; diversifică. Deja mi s-a făcut poftă. YUM yum.
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 5 minute
Porţii: 1
Ingrediente:
1. 1 ou
2. mărar sau pătrunjel
3. 1 linguriţă mac/in
Opţional: brânză
4. 1 lingură ulei de măsline
Mod de preparare:
1. Se bate oul, se adaugă ierburile (brânza) şi se toarnă într-o tigaie încinsă. Se amestecă bine şi se serveşte cu pâine prăjită alături de o cafea fabuloasă. Foarte hrănitor şi bun bun.
Menţiune: Nu este strict un mic dejun. Poate fi şi un prânz sau cină. Cu o garnitură de salate sau legume proaspăte feliate.
O zi superbă să ai!
Invitație la o călătorie culinară: Zmeura de la Pildești
-
Ești gata pentru o aventură gustativă?
Hai la zmeură, zmeură, zmeură avem!
La Pildești, în Moldova României, undeva pe lângă Roman/Neamț, este zmeură ...
2 Comentarii
imi place, un mic dejun sanatos, simplu, usor de preparat si rapid si foarte gustos :)
RăspundețiȘtergereDa, la îndemâna oricui. Mulţumesc.
ȘtergereRESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.