Absolut DE ÎNCERCAT; ca şi cealaltă variantă (paste cu ciuperci). Dacă nu guşti, nu ştii/nu crezi. Atât pot
să spun.
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 10-12 minute
Porţii: 3
Ingrediente
- 1 cutie de ton (100 g) în ulei sau natural, nu contează
- 3 linguri de boabe de porumb
- 1 lingură capere/capperi (poţi pune măsline natur în loc. Dacă nu-ţi plac caperele. Eu le ador!!!)
- Opţional: mărar verde. Eu nu am pus
- Dacă conserva de ton nu are ulei, pune 4 linguri ulei de măsline (sau de care ai, dar uleiul de măsline este cel mai indicat)
- Opţional, dar foarte indicat: 1 vârf de cuţit de boia de ardei iute
- La final am pus şi ceapă verde, dar nu este obligatoriu (a fost un experiment. Ăsta-i unul dintre marile avantaje de a nu fi cuplat: pot să mănânc ceapă şi usturoi oricând am chef), sunt excelente şi fără
Mod de preparare
- Pune apa la fiert şi numai când dă în clocot adaugă pastele lăsându-le circa 7-9 minute. Mie îmi plac „al dente” deci le las cam 5-6 minute (depinde de ce fel de paste sunt).
- Scurge pastele, lasă-le să se răcească sau trece-le printr-un jet de apă rece
- Pune tonul, porumbul, caperele, sarea, pastele într-un bol mai mărişor (să ai spaţiu pentru amestecat) şi sunt gata
Menţiuni
- Optimă idee pentru un picnic la iarbă verde, sau pentru petreceri cu servire la bufet /self service. O poţi găti cu câteva ore înainte
Dacă-ţi place şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook (click) este echivalent cu Mulţumesc şi-mă dă curaj să merg mai departe.
0 Comentarii
RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.