Ultimele postări
Loading...
Monday, 12 May 2014

Penne cu stafide, ştevie, suc de roşii

O altă reţetă unde ştevia este protagonistă. Pfff, v-am exasperat cu ştevia asta. Ştiu.  Îţi spun, de-a dreptul delicioasă! Nu trebuie să mă crezi pe cuvânt, probează!
Pentru mai multe variante (de post sau nu) verifică prima bară din meni-ul de sus (stânga) PASTE.

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 15-20 min
Porţii: 2

Ingrediente
  1. 250 g paste scurte. Nu neapărat penne integrale ca în imagine, dar de care ai/vrei. Orice tip de paste scurte sunt bune: fusilli, rigatoni, fluturaşi etc. Dar pot fi şi tăieţei/spaghetti (adică paste lungi)
  2. 1 legătură de ştevie (5 frunze)
  3. 100-150 g salam/cârnat/bacon/kaiser – ce vrei şi ai prin casă
  4. 6 linguri suc de roşii ori 2 de bulion (eu am pus roşii la conservă)
  5. 20 g stafide Le-am când am observat că era prea acru pt gusturile mele
  6. 1 ardei iute/boia de ardei iute
  7. 1/2 linguriţă chimion
  8. 3 linguri ulei de măsline
  9. Sare după gust (1/2 linguriţă)
Mod de preparare
  1. Pune pastele la fiert (numai după ce apa a început să fiarbă) 5- 6 min. Nu mai mult!
  2. Curăţă spală şi taie ştevia
  3. Taie salamul/cârnatul cum vrei,
  4. Pune uleiul la încălzit într-o tigaie/wok, adaugă chimionul, salamul/cârnatul (lasă 1 alt min), apoi ştevia. Foc slab, amestecă, acoperă şi lasă la călit vreme de 4-5 min. Să se înmoaie totul bine, dar fără să se ardă. Adaugă sucul de roşii
  5. Toarnă pastele în tigaie împreună cu 100 ml apă de la fiert. Dacă le-ai ţinut doar 5-6 min sunt încă tari. Nu face nimic, aşa trebuie să fie (citeşte aici cum se fac pastele la italieni). Adaugă 2-3 linguri de apă de la fiert pastele (în tigaie). Amestecă foarte bine, acoperă. Micșorează flacăra şi lasă să fiarbă vreo 5 min verificând/amestecând din când în când. Dacă pastele nu-s gata şi nu mai au lichid, mai adaugă câteva linguri de apă de la fiert (2-3, orientează-te). Pune boiaua de ardei şi amestecă
  6. Porţionează şi serveşte fierbinte
Menţiuni
DELICIOASE este puţin zis! Trebuie să încerci!!!
Dacă-ţi place (sau/şi ţi-am dat o idee) un like la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc. Şi dacă ai timp şi chef, un comentariu m-ar încuraja.

0 comentarii:

Post a Comment

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer