Tartă cu păstăi, şuncă, flori dovleac

Tartă cu pastai, flori de dovlecei, şuncă presată, etc.

Premiză: Nu este o reţetă ci o idee. Zic asta pentru că foitajul e cumpărat. Să nu care cumva să-mi sară cineva în cap cum că „toată lumea ştie să cumpere nişte aluat”. :D

Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 20 + 40 min (coacere)
Porţii: 6-8
Ingrediente
  1. 400 g aluat de foitaj (NU foi de plăcintă)
  2. 300 g păstăi
  3. 2 cepe uscate/verzi
  4. 150 g şuncă presată
  5. 5 -6 flori de dovlecei
  6. 3 linguri smântână
  7. 2-3 linguri făină de grâu
  8. 100 g caşcaval ras
  9. 3 linguri ulei
  10. mirodenii după gust: am pus piper negru
  11. 2 linguriţe sare
Mod de preparare
  1. Dezgheaţă aluatul de foitaj la temperatura camerei (3-4 ore) sau scoate-l de seara din congelator punându-l în frigider
  2. Curăţă, spală păstăile, pune-le la fiert vreme de 10 min.
  3. Curăţă, spală, taie ceapa (peştişori sau cuburi), pune-o la călit într-o tigaie mai adâncă, unde ai pus uleiul (de care vrei: eu am pus de măsline). Ţine-o vreo 5 minute
  4. Taie şunca cuburi şi pune-o peste ceapă
  5. Scoate pistilul la florile de dovlecei, spală-le, taie-le grosolan şi pune-le în tigaie
  6. Adaugă păstăile (tăiate sau nu), pune mirodeniile, sarea
  7. Lasă să se răcească (circa 20 min)
  8. Alege o tavă pe măsura foitajului. Pătrată sau rotundă, NU contează. Dacă e prea mare tava întinde puţin foitajul, nu-i bai
  9. Aşează aluatul în tavă, întinzând bine pe marginile tăvii. Depinde de care ai. A mea nu este foarte înaltă (circa 3 cm)
  10. Amestecă făina cu smântâna preparând un fel de cremă foarte groasă şi pune-o peste toate celelalte ingrediente
  11. Toarnă totul peste aluatul de foitaj întins pe toată lungimea tăvii
  12. Nivelează cu o lingură şi împresoară deasupra caşcavalul ras
  13. Dacă ţi-a rămas aluat pot să faci nişte fâşii (imagine) şi să le pui deasupra. Sau poţi tăia forme de care vrei şi ai. Dar nu este fundamental
  14. Dă la cuptor pentru 35 de min; verifică. Primele 10 minute foc tare. Apoi foc mediu. Eu nu deschid NICIODATĂ uşa cuptorului în timpul coacerii. Mă uit prin geam şi „nimeresc” destul de bine. Ar fi de preferat ca în ultimele 5 minute să dai drumul la focul de deasupra şi să-l stingi pe acela de jos.
    Depinde de ce fel de cuptor ai. Al meu e pe gaz, are foc numai jos, deasupra are grill şi cum naiba s-o fi numind flacăra aia deschisă care stă în uz mai puţin de 30 de secunde. Depinde de cât oxigen are. Dacă ai cuptor cu foc deasupra şi dedesubt, ai grijă să nu se ardă. Numai tu ştii cum coace cuptorul tău. Stai lângă până înveţi toate trucurile.
  15. Când consideri că e gata opreşte focul şi lasă în cuptor alte 10 min, cel puţin. Uşa închisă, natural. Asta ca să nu se lase.

Menţiuni

Este absolut delicioasă. Merită o încercare!

Dacă-ţi place (şi ţi-am dat o idee) orice iniţiativă: un like/share la postări sau pagina Facebook (click şi vei găsi mult mai multe fotografii), un vot (în dreapta sus) (sau un mic comentariu la obiect) este echivalent cu Mulţumesc. 


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii