Când este frig afară, nimic nu este
mai indicat în alimentație ca o supă. Te încălzește instant, și nu numai
fizic, dar și psihic.
Rețetă strict
personală. Nu are nimic de-a face cu supele „normale”.
Este o supă foarte groasă, cu multe
fibre, vitamine, deosebit de hrănitoare. Nu aș ști cum s-o numesc
exact în română; pentru cine a fost în Italia, este inspirată la
„ribollita”, o supă groasă
toscană. Dar rețeta este inventată de mine, acum mulți ani când
locuiam în Italia. A avut un succes enorm printre italieni.
Ingredientele ce am folosit sunt din
conservă. Deși sunt pro legume/boabe proaspete, sunt cazuri, ca acesta,
când am nevoie de mai multe tipuri de boabe care fierb greu și
nu-mi permit să le fierb separat. Timpul de preparare este
considerabil mai scurt, decât la o supă în care folosești boabe
uscate, nefierte.
Am vrut să dau o idee celiacilor, dar
alacul (farro în italiană) este
o specie de grâu, deci foarte bogat în gluten. Dacă totuși un
celiac are intenție să se inspire la această rețetă, recomand să
folosească boabe de năut, soia, mazăre, porumb. Gustul nu
va avea de suferit deoarece alacul este insipid (părerea mea), poate va fi chiar mai aromată.
ROG pe acele persoane care se inspiră la rețetele mele (publicându-le pe site-uri personale) să precizeze sursa cu link (cum scrie în licența Creative commons), pentru că muncesc EXTRAORDINAR de mult și nu-i drept ca alții să ia meritele.
Grad de dificultate: redus
Timp de preparare: 25 min (dacă toate
sunt fierte deja)
Porţii: 4-5
Ingrediente
- (boabele
sunt fierte deja – din conservă)
- 300 g linte din conservă
- 150 g alac (farro) din conservă, poți înlocui cu grâu, arpacaș
- 2 morcovi
- 1/2 praz (poți pune ceapă în loc)
- 1 lingură de cimbru praf
- 1 crenguţă de leuştean proaspăt/uscat
- 2 căni cu apă/supă (200 ml una)
- 2 linguri ulei
- 1 linguriță boia de ardei dulce
- Opţional, dar INDICAT 1 ardei iute/1/2 linguriţă de boia de ardei iute (arde grăsimile, îmbunătățește circulația, ajută la digestie și este AFRODIZIAC. :p)
- câteva frunzulițe de pătrunjel pentru deasupra
Mod de preparare
- Spală prazul și morcovii. Prazul taie-l rondele, morcovii trage-i pe răzătoare
- Pune uleiul într-o oală, lasă-l să se încălzească, adaugă prazul și morcovii, lasă să se călească la foc foarte lent circa 5 min
- Pune sarea, leușteanul (dacă-ți place gustul) sfărâmat între mâini (dacă-i uscat bine, se face mărunt de tot)
- Porționează și împresoară deasupra pătrunjel verde. Pentru culoare, zic eu.
Menţiuni
4 Comentarii
Arata super. N-am știut niciodata să fac supă. Reteta îmi e de folos...plus ca vroiam să îmi cumpăr linte și năut și n-as fi știut cum să le gătesc. Abia aștept să încerc. Încă un fel de mâncare de trecut pe listă. Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereMulțumesc. Mă bucur că-ți place. Gătesc linte și năut de când am plecat în Italia. Ador năutul mai ales. Sigur o să-ți placă și ție pentru că seamănă puțin cu alunele, și la gust și la formă. Este foarte ușor să faci supă, mai ales dintr-asta groasă. Însă trebuie să știi de unde să începi. Nimeni nu s-a născut învățat. Eu îți mulțumesc! (f)
Ștergerehhhmmm..o supa asa gustoasa si sanatoasa merge in ton cu vremea rece de afara, iti incalzeste sufletul si trupul instantaneu ;)
RăspundețiȘtergereEste de-a dreptul fenomenală. Simplă, rapidă și economică. Așa este! Dar se poate servi și rece, vara. Eu am mâncat de 3 ori într-o zi și seara n-am avut răbdare s-o-ncălzesc, am mâncat-o așa și a fost super! Menționez că nu mă omor cu supele în general, și foarte rar mănânc ceva rece, mai ales iarna. :D
ȘtergereRESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă pozitivă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.