Ultimele postări
Loading...
Monday, 12 November 2012

Porridge



În 2009 am fost câteva luni în Anglia să studiez engleza. Curs intensiv la o Academie; 8-10 ore pe zi cu profesori şi apoi singură sau cu gazda mea. O femeie formidabilă. Pe toată durata celor 4 luni am fost extrem de obosită şi-mi era permanent foame. Totuşi, dimineaţa nu puteam mânca. Încercam, dar eram prea stresată şi mi se făcea rău. Într-o dimineaţă o văd pe gazda mea că ia nişte lapte, pune „un fel de tărâţe" în el îl bagă la microunde şi-n 2 minute scoate afară un fel de... hmmm, nu găsesc termenul corect. În orice caz, pune în bolul ala cu fiertură nişte sirop de acero arţar şi începe să mănânce cu poftă.
Eu, care deja mă simţeam rău, o întreb ce-s
„lăturile” alea; la care ea îmi răspunde:
--- „porridge! N-ai mâncat niciodată?!"
--- „NU”. Auzisem/văzusem în filme, dar nu gustasem niciodată. Mi-a făcut repede o porţie. Am cerut fără sirop chiar dacă ea a insistat că nu e bun fără. Era iarnă şi tare frig. Să nu mai spun de faima pe care o are Anglia, dar imediat ce am gustat din porridge-ul ăla am simţit parcă un miros de „ţară, de câmp, pace” şi o căldură sufletească a pus stăpânire pe mine. Nu mi-a fost rău deloc! A fost dragoste la prima „gustare” şi în fiecare dimineaţă, (timp de aproape 4 luni) acela a fost micul meu dejun. Când m-am întors în Italia mi-am luat o pungă de 1 kg de mixt din cereale pentru porridge. În Italia nu se găsea. Pe urmă mi-a adus (tot ea, fosta mea gazdă) 2 pungi.

În România se găseşte pe toate drumurile şi e şi foarte ieftin.
Porridge-ul este de fapt, un mixt de cereale, dar îl puteți face/combina acasă, după gust.
Să vă spun cât este de sănătos? Inutil, cred. Fulgii de ovăz/secară/grâu îţi dau un aport de calciu, fibre, vitamine şi saţietate cum rar se poate întâmpla cu alte produse alimentare.
Eu cumpăr fulgii de la plafar sau supermarketuri, când îl găsesc în ofertă. Prefer fulgii „fini” care fac ca porridge-ul să devină dens ca o cremă.

Reţeta mea

Grad de dificultate: niciunul
Timp de preparare: 5 minute
Porţii: 1

Ingrediente:
1. 1 cană lapte (150-200 ml)
2. 2 linguri fulgi de ovăz fini
3. 1 lingură fulgi de secară integrali
Opţional: (se daugă DUPĂ fierbere)
4. 1 linguriţă miere de albine (sirop)
5. 1 linguriţă seminţe mac/in
6. fructe seci/uscate (stafide, prune fără sâmburi, papaia, banane, mere, merişoare etc etc) sau fructe proaspete (care se pun DUPĂ ce a fiert)
7. un vârf de cuţit de scorţişoară

Mod de preparare:
1. Pune laptele într-un bol
2. Adaugă fulgii, amestecă
3. Dă la microunde vreme de 2-3 minute. Ai grijă că laptele se umflă deci bolul va trebui să fei destul de încăpător. Dacă nu vrei să foloseşti microundele poţi să pui într-o oală pe aragaz. Timpul e acelaşi, dar vei avea de spălat 2 recipiente în loc de unul. :) Detest să spăl vasele.
4. După ce ai scos bolul adaugă fructele confiate, seminţele mac, mierea sau siropul şi ai grijă să nu te frigi. :)

Menţiuni:
1. Este foarte sănătos. Poate cel mai sănătos mic dejun care există. Evident, depinde de gusturi. Mamei, de ex., nu-i place. Tata îl adoră.
2. Poţi să-l mănânci şi la prânz/cină/gustărică sau când ai poftă de ceva dulce. Îndeplineşte orice dorinţă şi necesitate.
3. Este formidabil în diete. Cunosc pe cineva care a slăbit 7 kg mâncând porridge în loc de cină.

Dacă-ţi place, şi ţi-am dat o idee, un like la pagina Facebook este echivalent cu Mulţumesc.
Să ai poftă. :)

9 comentarii:

  1. Mi-ai facut pofta! Excelenta mancare, si sa nu mai spun ca si ieftina! Si combinatiile care se pot face, infinite. Multumesc ca mi-ai adus aminte de ea!

    ReplyDelete
  2. Mă bucur că ţi-am putut fi de folos. Aşa este: combinaţiile sunt nenumărate. De multe ori, în lupta de zi cu zi, uităm ce este cel mai de preţ: sănătatea. Porridge = sănătate şi gust. Mai mult de atât nu se poate!

    ReplyDelete
  3. Ce zici de porridge cu dulceață?! Nu cred că e o combinație prea sănătoasă, dar mie îmi place! :D
    Cu banane e și mai bun, dar bananele îngrașă!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu cred că depinde de cine a făcut dulceaţa. În orice caz ideile sunt formidabile. NIMIC nu îngraşă dacă nu exagerăm. Bananele sunt o sursă de potasiu/fosfor, esenţiale pt. organism. Yum. Mulţumesc de sugestii.

      Delete
  4. Am cumparat astazi de la un supermarket porridge la plic. L-am preparat dupa instructiuni si a iesit foarte bun. Fetitei mele i-a placut mult, dar cand am vazut cate elemente nedorite contine, am cautat pe Internet si gasit aceasta reteta. Am dat fuga la supermarket, am cumparat fulgi de ovaz, de secara si fructe uscate. L-am preparat si a iesit foarte bun, iar fetitei mele i-a placut mult. Multumesc pentru reteta si pentru ca pot sa ii dau copilului meu cereale gustoase si sanatoase! Cu multumiri, Crina.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mă bucur foarte mult să aud asta. Într-adevăr plicurile conţin prea mulţi aditivi, conservanţi şi varie. Sănătatea este fundamentală, dar când putem să le avem pe amândouă este raiul pe pământ. Unele alimente sunt mai sănătoase decât altele şi trebuie să profităm când avem de unde alege. Şi la noi chiar sunt ieftini fulgii (de ovăz, secară, etc.). Mulţumesc pentru mărturie. Înseamnă ENORM pentru mine. (f) Multă sănătate şi numai bine.

      Delete
  5. Prefer să spăl vasele decât să folosesc cuptorul cu microunde, însă fiecare e liber să aleagă. Mulțumesc pentru idei, nu știu cum e siropul ăla de acero, dar mierea și dulceața sunt o idee bună pentru această mâncătorie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Şi eu eram împotriva cuptorului în cauză. Mi-am schimbat ideea. Hmmm siropul de acero, voiam să zic de arţar. Mulţumesc pentru vizită.

      Delete
  6. Deci e fenomenal. O bunatate!!!

    ReplyDelete

RESPECT este cuvântul de ordine. Aroganța/grandomania, insultele de orice gen, comentariile care NU sunt la obiect nu au ce căuta pe această pagină. Dedic trup şi suflet reţetelor, de aceea orice iniţiativă (like, share, comment) este apreciată. Mulţumesc. O viaţă delicioasă îţi doresc. Ps. În caz de nu vezi publicat comentariul tău (1-3 zile), este pentru că nu am acces la internet.

 
Toggle Footer